World War One Sites - The NETWORLD Database

Crucea Eroilor Neamului (Crucea de pe Muntele Caraiman) din Buşteni, Romania

Denumirea monumentului este Crucea Eroilor Neamului, dar popular este denumit Crucea de pe Caraiman. Monumentul a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Crucea Eroilor Neamului este situată în șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni.

Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m.

Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.

Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria.

Proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuția până la finalizarea ei. Inaugurarea și sfințirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci.

Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Crucea_Eroilor_Neamului

 

Romania, Regiunea Sud Muntenia, jud. Prahova

Type of WWI-heritage

  • War monument

Dimensions

Crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Socul de beton pe care este montată crucea are o înălţime de 7,5 m

State of repair/preservation

Sunt prevazute lucrari de reabilitare de catre guvern

Historical WWI Context

Crucea Eroilor Neamului a fost construită pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale.

Un istoric al participării României în Primul Război Mondial poate fi găsit pe site-ul web: http://www.marelerazboi.ro/

 

 

State of legal protection

Obiectiv aflat pe Lista Monumentelor Istorice, încadrate ca monumente istorice tip A (PH-IV-m-A-16887), conform Ordinului ministrului culturii nr. 2.828/2015

Owner

Recent pentru a fi reabilitat, monumentul a trecut in proprietatea Ministerului Apararii Nationale. Sursa: http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/monumentul-eroilor-cruce-de-pe-masivul-caraiman-trecut-in-administrarea-mapn-pentru-a-fi-reabilitat

Opening

Accesul vizitatorilor nu este restricționat

Entrance Fee

Fără taxă

Information regarding cities, villages, other touristic attractions (non-WWI) nearby

Public Transport

Magistrala de cale ferată București –Ploiești Vest – Predeal – Brașov, stația Bușteni (https://www.cfrcalatori.ro/). Timpul de călătorie cu trenul din Bucuresti la Busteni este de aproximativ 2 ore. Un număr de peste 20 de trenuri pe zi circula pe relatia București-Brasov (via Busteni) si retur (http://mersultrenurilorcfr.ro/)

De asemenea, există curse regulate de autobuz prin care orașul este conectat cu alte orașe din țară și din străinătate (http://www.autogari.ro/Busteni/Plecari)

Rețeaua locală de transport este reprezentată de microbuze pe relația Sinaia – Bușteni – Azuga.

Location

Back to list